Arhiva pe Noiembrie, 2008

Prezentările realizate în timpul atelierului de productivitate şi experienţe noi pe Web organizat de Microsoft sunt acum disponibile

Luni, Noiembrie 10th, 2008



Au fost patru ore pline în care reprezentanţii Microsoft şi invitaţii s-au ţinut de cuvânt – conţinut nou, în temă şi o perspectivă bogată asupra mediului Web. Toate prezentările sunt disponibile în arhivă aici.

Orizonturi Web

Dr. Sabin Buraga
a vorbit despre orizonturi Web dar o bună parte a prezentării a fost dedicată progreselor realizate din 1989 şi de la Web 1.0 până azi. Trăsăturile celor trei generaţii – Web 1.0, 2.0 şi 3.0 – sunt prezentate în 101 slide-uri şi foarte adesea instanţiate cu aplicaşii şi servicii locale, realizate în România, fie sub formă comercială, fie ca lucrări de cercetare ale studenţilor ce au lucrat în timp cu Sabin.

Ne-am bucurat să îl avem aproape pe unul dintre cei mai respectaţi dascăli din România în acest domeniu. Sunt 10 generaţii de studenţi participante la cursurule lui Sabin în Facultatea de Informatică a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi am atins – cum altfel - şi perspectiva educaţională, a predării tehnologiilor Web la şcoală.

Provocări

Tamás Varga, Chief Technology Officer din partea Carnation, a vorbit despre provocări ale agenţiilor interactive şi despre ciclul deciziilor generate de către inovaţie (e.g., centralizat vs. Descentralizat, Web vs. desktop, sistem distribuit vs. P2P).

Tamás a fost primul invitat în ziua seminarului care a intrat în detalii despre RIA (Rich Internet Application), platforma şi instrumentele disponibile de la Microsoft şi Silverlight 2.0. Demonstraţia tehnică a lui Tamás a fost legată de modul în care designerii şi dezvoltatorii pot lucra acum mai bine împreună, dată fiind integrarea dintre Expression Studio şi Visual Studio. Prezentarea lui Tamás este disponibilă aici.

Sergiu Biriş, Crocodilul şef la Trilulilu, nu a făcut distincţie între provocări şi oportunităţi în prezentarea sa. Fiind unul dintre câştigătorii Internetics în 2006, Sergiu a vorbit viaţa de după „Web design”, despre oportunităţile existente într-o piaţă atât de tânără ca cea din România şi despre cum Trilulilu fructifică şansele din acest domeniu.

Ne-a plăcut apelul, cum nu se poate mai clar, către inovaţie, determinare şi perseverenţă din partea lui Sergiu, într-un domeniu în care noua generaţie de la noi are o şansă extraordinară, chiar în săptămâna în care Trilulilu a înregistrat peste 1.000.000 de vizitatori unici.

Studii de caz

Au urmat 5 studii de caz. Deşi nu a fost poziţionat astfel, seminarului organizat de către Microsoft nu i-a lipsit nimic din lansarea propriu-zisă a Silverlight 2.0 în România.

1. Carnation si Trilulilu au prezentat un Community Preview al unei noi funcţionalităţi a Trilulilu dezvoltată în Silverlight 2.0, prin care utilizatorii sunt invitaţi să creeze conţinut media original. Sergiu a scris şi pe blog despre editorul video (de acolo aveţi acces la un screencast cu această aplicaţie nouă).
2. H.P.C. Consulting şi Intergraph Computer Services au demonstrat locul Silverlight într-o aplicaţie Web ce utilizează intensiv date geospaţiale, a cărei utilizatori sunt administraţii publice locale.
3. Softelligence a îmbogăţit platforma e-Care cu trăsături RIA, aducând în browser analize de date şi grafice bogate, cu ajutorul Silverlight.
4. Star-Storage a integrat Silverlight (DeepZoom) cu Sharepoint Server pentru a livra clienților o modalitate eficientă de a vizualiza fișe tehnice complexe (i.e., dimensiuni de sute de MB, formate A0+). V-aţi fi gândit la o astfel de aplicaţie utilă în momentul în care aţi văzut DeepZoom pentru prima dată pe Hard Rock Memorabilia?
5. Startech a prezentat mobileweb.ro şi mobilestats.ro, servicii implementate în ASP.NET cu ajutorul cărora orice sit Web poate fi adus în browser pe terminale mobile (i.e. mii de tipuri de terminale mobile). Exemple de proprietăţi online ce folosesc platforma mobileweb.ro: Cotidianul, Business Standard, HotNews şi Realitatea. Dacă sunteţi interesaţi de dinamica utilizării terminalelor mobile în România în navigarea pe Web, consideraţi mobilestats.ro.

Tehnologie şi parteneriat.
Între aceste prezentări, Todi Pruteanu (Developer & Evangelism Evangelism) şi Florian Ivan (Partner Strategy Manager) au furnizat informaţii despre tehnologii, programe de parteneriat şi evenimente în această toamnă relevante pentru companiile active în design şi dezvoltare Web.

Sub aspect tehnologic, chiar dacă Silverlight 2.0 a fost vedeta seminarului, invitaţii au vorbit şi despre We Platform Installer, Web Application Installer, Oomph, Expression 2, ASP.NET MVC, Internet Explorer 8 sau Windows Azure. Obţineţi de pe www.microsoft.com/web o imagine despre rolul acestor tehnologii.

Florian a vorbit despre Empower şi Web Solutions Toolkit, două dintre programele de parteneriat pe care agenţiile Web le pot avea în vedere când consideră dezvoltarea de servicii folosind unelte de la Microsoft. Pentru că multe dintre companiile participante la Internetics an de an sunt startup-uri, merită evidenţiat BizSpark, un program de la Microsoft lansat pe 5 noiembrie 2008 pentru startup-uri ce oferă acces la software, suport şi vizibilitate. Credem că în primul rând startup-urile pe Web vor beneficia de acest program.

Internetics pe www.thenextweb.org

Miercuri, Noiembrie 5th, 2008

Internetics a ajuns si pe blogul www.thenextweb.org.
Mircea Goia a scris despre noi aici.

foto

Miercuri, Noiembrie 5th, 2008

fotografii de la Internetics 2008 - conferinte, gala, jurizare, gasiti aici.

Secvente de la Gala de premiere

Miercuri, Noiembrie 5th, 2008

Internetics 2008
Vezi mai multe video din Evenimente »